Arhiva proiectelor depuse în perioada 2013 – 2022.

Prin accesarea contului de membru, deschis până la 1 septembrie 2022, aveți acces la vizualizarea și imprimarea proiectelor depuse inclusiv în sesiunea III / 2022.

Login membri

Începând cu sesiunea I/2023 înscrierea cererilor de finanțare se face pe o versiune actualizată a platformei AFCN, disponibilă la www.afcn-proiecte.ro. Accesul este posibil doar prin crearea unui nou cont de membru. Proiectele depuse înainte de 1 septembrie 2022, rămân încărcate și pot fi consultate de membrii deponenți aici.

Premiile AFCN 2016

 

Gala premiilor AFCN 2016 Editia a II-a

 

-

 

Imagini de la eveniment

 

1. PREMIUL PENTRU MANAGEMENT CULTURAL

Ștefania Ferchedău (București)

 Ștefania Ferchedău este manager cultural, producător și consultant artistic în domeniul artelor contemporane. Are o experienţă de 15 ani în dezvoltarea de proiecte în domeniile artele spectacolului, management și politici culturale, dar și abordări interdisciplinare (arte performative, arte vizuale, jurnalism, literatură) și transversale (educaţie prin cultură și intervenţie participativă), unele cu o componentă importantă de cooperare internaţională.

Din 2015 este director artistic și fondator al Institutului Prezentului, asociaţie cu profil interdisciplinar care este un laborator de cercetare, documentare și producţie artistică dedicat culturii contemporane.
În 2016 a contribuit ca expert și curator la proiectul de candidatură a orașului Timișoara la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 prin dezvoltarea programelor „Players of Change” și „Power Station”, prin angajarea de colaborări artistice și parteneriate relevante la nivel regional și internaţional. 

 

2. PREMIUL PENTRU ACTIVARE CULTURALĂ ÎN (RELAȚIE CU) SPAȚIUL PUBLIC

Miliția Spirituală - Comuna Universitară (București)

Miliţia Spirituală este un ONG înfiinţat în 2010, cu misiunea de a mobiliza conștiinţa civică activă și spiritul solidarităţii cetăţenilor. Miliţia Spirituală s-a implicat în acţiuni ce au vizat recuperarea trecutului recent, consolidarea democraţiei, activism. Membrii Miliţiei sunt cadre universitare, istorici,  cercetători, masteranzi, profesori de liceu, jurnaliști etc. Și una dintre marile reușite a fost proiectul „Comuna universitară - un spaţiu al implicării”, un proiect de advocacy și urbanism care vizează reconversia parţială a curţii interioare a clădirii Universităţii din București din bd. Elisabeta 4-12, utilizată ca parcare, într-un spaţiu comun, nereglementat, care să faciliteze socializarea studenţilor și interacţiunea acestora cu profesorii lor într-un cadru informal.

 

3. PREMIUL PENTRU ACTIVARE INTERDISCIPLINARĂ

 Organizația Română pentru Drepturile de Utilizator - Modulab (București)

Modulab este un laborator de artă, design și tehnologie din București. Din 2010, realizează instalaţii interactive, expoziţii de artă trans-media, evenimente de profi l și workshopuri – atât practice cât și teoretice, în cadrul cărora noile tehnologii sunt explorate din perspectivă artistică. Modulab este o platformă inter-disciplinară care promovează cercetarea și dezvoltarea noilor metode și tehnologii de exprimare umană în cadrul artei și a industriilor creative. Primul pas a fost găsirea unui loc pentru ceea ce fac ei și așa a luat fi inţă Grădina Viitorului – situată pe strada Viitorului, nr. 153 - care poate fi accesat de orice persoană dorește să lucreze la diferite proiecte în zona de tehnologie și inovaţie.

 

4.  PREMIUL PENTRU COMUNICARE ȘI MEDIERE CULTURALĂ

 Asociația Reactor de creație și experimnt - Teen Spirit #2 (Cluj-Napoca)

Asociaţia Reactor de creaţie și experiment s-a înfiinţat în 2014 cu scopul de a susţine și promova tinerii artiști, oferindu-le un spaţiu în care să poată lucra și sprijin pentru desfășurarea și consolidarea proiectelor lor. Asociaţia și-a crescut treptat aspiraţiile și proiectele, majoritatea axate pe sprijinul tinerilor artiști (Fresh Start – rezidenţe de creaţie) și a dramaturgiei contemporane (Drama 5 – rezidenţe de scriere dramatică), dar și pe dezvoltarea publicului (Teen Spirit, platformă dedicată adolescenţilor) sau pe punerea în discuţie a unor teme actuale (Reactor Social). Proiectul Teen Spirit #2 continuă demersul de a dezvolta oferta culturală la Reactor, prin realizarea celui de-al treilea spectacol din cadrul platformei.

 

5. PREMIU PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI DIALOG INTERCULTURAL

Fundația Policy Center for Roma and Minorities - Proiecte derulate în cartierul Ferentari (București)

Fundaţia acţionează pentru a rezolva problematica incluziunii sociale a  minorităţilor etnice, în special cea Romă, ajutând prin programe educaţionale sustenabile care luptă împotriva prejudecăţilor și atitudinilor negative. Clubul de Educaţie Alternativă este unul dintre programele de educaţie nonformală început în 2010, în școala nr.136 și extins în următorii ani în două alte școli (nr.2 și nr.148) care în prezent include peste 200 de copii roma și nonroma din  Ferentari. Clubul are ca scop încurajarea copiilor să rupă cercul vicios al marginalizării, sărăciei și neputinţei prin activităţi creative, sport și educaţie alternativă. Clubul își desfășoară activitatea într-un cartier renumit pentru consumul și traficul de droguri, prostituţie, HIV/SIDA și violenţă domestică.

 

6.  PREMIUL PENTRU ANTREPRENORIAT CULTURAL

 Asociația Casa Plai - Ambasada (Timișoara)

Asociaţia s-a născut în 2015 pentru a duce mai departe ideea de PLAI, iniţiată prin festivalul organizat încă din 2006. AMBASADA este primul produs al  organizaţiei, o reconversie culturală a unei secţii de design și prototipuri a cândva faimoasei fabrici de pălării PALTIM. AMBASADA este primul centru cultural independent din Timișoara, primul din România acceptat în reţeaua internaţională Trans Europe Halles, casa pentru comunitatea creativă și non-profi t din oraș dar și din ţară și de peste hotare. În mai puţin de doi ani de existenţă, AMBASADA a găzduit peste 1200 de evenimente în regim gratuit, susţinând acţiunile cu impact din oraș, dar a oferit și peste 300 de ore de consultanţă. AMBASADA este și o întreprindere socială.

 

7. PREMIUL PENTRU SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA PATRIMONIULUI

 Fundația Pro Patrimonio - Cartier Matache: film (București)

Dragoș Lumpan este regizor și fotograf, licenţiat în imagine de film și teologie pastorală. Dintre proiectele sale, materializate în documentare foto & video enumerăm: „Matache. Berzei – Buzești”, „Ultima Transhumanţă”, „84-14”, „Sihăstria Putnei”, „Urși și alte măști”. Zona Matache, din centrul Bucureștiului, a trecut prin schimbări radicale care și-au pus amprenta asupra comunităţii, lăsând cartierul într-o stare de dezagregare socială și economică. Filmul documentar „Matache – Berzei Buzești” realizat de către Dragoș Lumpan are la bază un amplu material. Schimbările din zonă sunt surprinse în fi lmări, timelapse-uri și fotografiI realizate în perioada 2010 - 2016. Filmul include interviuri cu arhitecţi, urbaniști, reprezentanţi ai societăţii civile, locuitori din zonă. Și cu fostul primar al Bucurestiului, Sorin Oprescu.

 

8. PREMIUL PENTRU ACTIVAREA PATRIMONIULUI IMATERIAL

 Asociația 1+1 – „Fragmente dintr-o viață” (Tecuci)

1+1 promovează rolul artistului în societatea contemporană prin consolidarea statutului său social, definirea responsabilităţilor sale și prin sprijinirea practicilor și demersurilor artistice. Proiectul „Fragmente dintr-o viaţă”, curatoriat de Olga Ștefan, este o expoziţie multi-site și multimedia care a explorat evenimentele din 27 iunie - 30 iunie 1941 din Iași, când aproximativ 13.000 de evrei au fost omorâţi de autorităţile române, în cel mai mare pogrom din Europa. Proiectul s-a axat pe povești individuale, autobiografice, și nu pe naraţiuni de amploare și a tratat evenimente reale din perspectiva celor care le-au trăit sau a urmașilor lor. Expoziţia a avut două părţi: o parte istorică și o parte de artă contemporană, care a cuprins proiecţii de artă,
fi lme, discuţii publice și o piesă de teatru.

 

9. PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CULTURII ROMÂNE ÎN LUME

 Asociația Ephemair - Noaptea albă a Galeriilor (București)

Proiectele realizate în cadrul Asociaţiei Ephemair au consolidat scena culturală locală prin evenimente care au implicat depotrivă instituţii din sectorul public și cel privat. Unul dintre evenimentele importante a fost Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), a cărei ultimă ediţie nu a avut loc doar în București, ci și în alte nouă orașe din ţară. Noaptea Albă a Galeriilor a fost primul eveniment cultural nocturn din România după Noaptea Muzeelor și primul eveniment din ţară care a atras atenţia marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști, reunind, printr-un program complex și dinamic, toate tipurile de manifestări artistice — pictură, desen, sculptură, grafi că sau new media, fotografie, video, performance, muzică, dans, teatru, design etc.

 

10. PREMIUL PENTRU REZISTENȚĂ ÎN CULTURĂ

Fundația Gabriela Tudor / Proiect DCM - Proiectele din ultimii 20 de ani (București)

Fundaţia Gabriela Tudor a fost înfiinţată de Cosmin Manolescu si Gabriela Tudor (cu numele iniţial de Fundaţia Proiect DCM – Dans, Cultură, Managament) cu scopul de a promova și susţine dezvoltarea dansului contemporan în România. În 2009, după dispariţia prematură a Gabrielei Tudor, Fundaţia își schimbă numele în Fundaţia Gabriela Tudor și devine membru fondator al Asociaţiei ArtistNe(s)t - Reţeaua Centrelor de Rezidenţe pentru Artiști în România, organizaţia care continuă programul de rezidenţe ArtistNest creat de Gabriela Tudor și Programul Cultural Elveţian. Peste 150 de proiecte de dans si management cultural au fost organizate din 1997 până în prezent de către fundaţie.